Colecţia Fusaru

• Curierul Zilei, 26.10.2013

Aflată la vîrsta tinereţii mature şi înţelepte, dar încă zvăpăiată, cu ima­ginaţia în înflorire şi în înrodire, Simona îşi aniversă, de curînd, ziua de naştere. Felicitări, daruri, petrecere în fa­milie, prieteni cu urări, ca de obicei, personale, prin telefon sau prin Internet.

Dar cine este Simona Fusaru, ca să scriu aici despre ea? Ar­hi­tecta şi gospodina revistei de cul­tură Argeş, care apare la Piteşti, tehnoredactoare la Cafeneaua lite­rară, tot aşa la nenumărate romane sau volume de versuri apărute în diferite edituri. Însă nu numai pentru aşa ceva însăi­lez aceste rînduri. Ci vreau să anunţ un cadou care nu i s-a făcut. Dar el există şi ar putea să şi-l facă singură…

Aţi trecut vreo­da­tă pragul acestui ori­gi­nal muzeu care a­dă­posteşte una dintre cele mai neobişnuite colecţii? Puteţi s-o faceţi oricînd, chiar şi în miez de noapte, cînd toate muzeele sînt încuiate. Intrarea este liberă perma­nent. Vine cine doreşte şi stă cît vrea. Fără restricţii. Tim­pul nu este măsurat aici. Vitri­nele nu sînt secu­ri­zate. Lip­sesc sis­temele de alar­mă. Ghizii şi custozii. Paznicii cu bastoane şi pistoale la brîu. Zăbrelele la ferestre. Lacătele, zăvoarele şi încuietorile automate. Deocamdată, nu în­tîlnim decît exponatele. Piese ra­re, de inestimabilă valoare. Esen­ţe extrase din gînduri şi pronunţări poetice, filosofice, estetice, ana­liti­ce, sintetice ale înţelepţilor con­temporani.

Simona Fusaru, secretar de redacţie al revistei Argeş, care apare la Pi­teşti, a avut gîndul năs­truş­nic de a culege din materialele publicate fragmente esen­ţiale, care să-i surprindă pe autori în a­cele mo­mente ale crea­ţiei şi să le pună de-o parte, pe margini, la dispoziţia oricui.

Şi, mai de­parte, le-ar sta bi­ne strînse într-o carte.

Iată cîteva perle şi bi­juterii din colecţia Simo­nei Fusaru, publicate în numărul din octombrie al revistei pe care o gos­podăreşte: „Am devenit scriitor, aş zice printr-un miracol, cînd via­ţa mea se aşeza­se pe un cu totul alt făgaş“ (Radu Aldulescu, ro­mancier). „Cri­za de ideal co­mun se oglin­deş­te perfect, la nivel mondial, în criza de ideal indi­vi­dual“ (Magda Grigore, poetă). „În viziunea lui Platon, căderea lumii a avut loc prin retragerea Zeului din lume – şi o dată cu el şi a ce­lorlalte zeităţi care aveau gri­ja anu­mi­tor părţi ale uni­ver­su­lui… Nea­mul oa­menilor fe­riciţi a supravieţuit în număr mic, iar supravieţui­torii au fost supuşi unui straniu şi nepre­vă­zute inversări a deveni­rii“ (Mircea Bîrsilă, scri­itor). „…la ce bun aceste mese pline la care stau oameni goi, la ce bun vinul şi pînea, la ce bun carnea şi co­zonacul, la ce bun lumî­nările care se topesc în timp ce oamenii se to­pesc fără să ardă pînă la capăt“ (Gellu Do­rian, poet). „…din vis în vis, îţi ca­de în pal­mă o mo­nedă de ar­gint, în­crustată pe am­be­le părţi cu un cap de cîi­ne, mergi la a­ma­net şi primeşti în schimb un pumn de bancnote tipărite cu un cap de cîine“. (Christian Bistriceanu, student şi poet).

Chiar dacă totul ar fi început ca un simplu joc într-un moment de exaltare juvenilă, a ajuns, iată, la o necesitate de istorie a literaturii.