Un spectacol cu mult umor şi erotism! Studenţii au intrarea gratuită
-
Ziarul Argeşenilor, 4.12.2013
La finele acestei săptămâni, mai exact duminică, 8 octombrie, la Casa de Cultură a Studentului din Piteşti, în Sala Mare (Hush), se va desfăşura un spectacol de teatru extraordinar, „Povestiri din Miserupia”, regizat fiind şi interpretat de actriţa Lorena Lupu.
Veţi avea parte de mult umor, dramă, răsturnări de situaţie, dar şi de mult erotism, din câte promite scriitoarea. Toate acestea vor fi îmbinate în spectacolul scris de această artistă curajoasă şi nonconformistă. Se va juca duminică, de la ora 20.00, iar preţul unui bilet este de 20 de lei. Studenţii însă vor intra gratuit, pe baza carnetului de student, ne informează directorul CCS Piteşti, Daniel Ionescu.
Spectacolul va fi urmat de prezentarea ultimului roman al Lorenei Lupu, şi anume „Dona Juana”. Iată ce spune Lorena despre piesa ce va fi jucată la Piteşti: „Am făcut un reportaj la un adăpost care găzduia câteva victime ale traficului de carne vie. Atunci mi-am dat seama că modul în care actorii români joacă prostituate, vulgar, strident şi ţipător, e adeseori greşit şi superficial. Rar am întâlnit persoane mai fragile din toate punctele de vedere decât aceste tinere femei pe care tindem să le desconsiderăm din start”.
Mai multe veţi putea afla chiar la spectacolul ce se va juca la finele acestei săptămâni la Piteşti.