Jurnalistul Sterian Pricope, la cel de-al doilea volum: „Istorii neconvenţionale din Muscel“
-
Curierul Zilei, 11.06.2014
Astăzi, de la ora 17, în Sala Mare a Primărei Municipiului Cîmpulung, va avea loc lansarea celui de-al doilea volum din ciclul „Istorii neconvenţionale din Muscel“, autor fiind jurnalistul Sterian Pricope.
Ca şi în cazul primului volum, lansat anul trecut, cititorii sînt provocaţi cu poveşti muscelene fabuloase şi cu personaje şi eroi uitaţi, unele amănunte fiind publicate în premieră. Cartea cuprinde circa 200 de pagini, bogat ilustrate alb – negru şi color, coperta fiind opera graficianului Bogdan Petry. Cu aceeaşi ocazie, va avea loc şi o prezentare, în avanpremieră, a albumului „Poveştile străzilor din Cîmpulung“, realizat de inginerul Gheorghe Chiţa. Invitaţi speciali sînt IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, membru al Uniunii Scriitorilor, cel care a prefaţat cartea lui Sterian Pricope, şi Liviu Avram, redactor-şef adjunct al cotidianului Adevărul.