Se lansează competiţia „Bursa Tânărului Cercetător”! 15.000 de euro pentru un singur bursier
-
Ziarul Argeşenilor,7.01.2014
Tinerii absolvenţi de liceu, cu rezultate excelente, respectiv să fi obţinut premiile I, II, III, medalii de aur, argint, bronz la olimpiadele internaţionale ori în competiţii internaţionale/globale de inovare vor fi angrenaţi într-o competiţie lansată de Ministerul Educaţiei intitulată Bursa Tânărului Cercetător.
Această inţiativă vine pentru a sprijini acest domeniu esenţial pentru dezvoltarea României. Ministerul Educaţiei a transmis un comunicat prin care a anunţat: „Prin acordarea acestor burse dorim să-i stimulăm pe tinerii performanți să-și continue studiile universitare în țară și să se integreze în grupuri de cercetare performante din universități sau din laboratoare de cercetare din România.”.
Cuantumul bursei este de 15.000 euro/echivalent lei, pentru întreaga perioadă de acordare a bursei (24 de luni) și se acordă suplimentar suma de 2.000 euro/echivalent lei pentru participarea la evenimente științifice internaționale, de referință, în domeniul ales de către tânărul/tânăra cercetător/cercetătoare pentru activitatea de cercetare.
Pentru perioada de prelungire a bursei (maximum 18 luni), cuantumul bursei este de maximum 10.000 euro/echivalent lei, respectiv 1.000 euro/echivalent lei pentru participarea la evenimente științifice internaționale. Cererile se primesc în regim continuu, până la 1 februarie, iar evaluarea se va realiza în perioada 16 – 28 februarie. Rezultatele vor fi anunţate pe 3 martie 2014.