Rezultate de excepţie obţinute la Miercurea Ciuc Judoka de la CSU Piteşti, vicecampioni naţionali

  • Curierul Zilei, 23.10.2013

Performanţă de excepţie pentru judoul argeşean. Pe 19 octombrie, la Miercurea Ciuc, a avut loc a 12-a ediţie a Campionatului Naţional de judo rezervat veteranilor. Judeţul nostru a fost reprezentat la această întrecere de CSU Piteşti, care la finalul întrecerii au ocupat locul doi pe echipe, primul loc fiind adjudecat de gazdele de la Miercurea Ciuc.

Din echipa Universităţii din Piteşti au făcut parte Doru Burtea şi Vasile Olteanu, la 73 kg, Gabriel Vladu, la 81 kg, Stănică Olteanu şi Adrian Nicolae, la 90 kg, Nicolae Vega, la 100 kg, şi Nicu Vulpoiu, la +100 kg. La individual, Stănică Olteanu a cîştigat două medalii de aur după ce a reuşit să se impună în 7 meciuri prin Ipon. El a fost declarat de organizatori cel mai tehnic judoka al competiţiei. Tot pe prima treaptă a podiumului s-au clasat Nicolae Vega, Adrian Nicolae, Marin Chirazi, decanul Facultăţii de Sport din Iaşi, şi Nicu Vulpoiu. Medalii de argint au cîştigat Doru Burtea, Vasile Olteanu şi Gabriel Vladu.

Fac sport fără să fie plătiţi

5-2Benone Cracalia, antrenorul argeşenilor, este mulţumit de felul în care au decurs ostilităţile: „Concursul a fost foarte tare şi foarte bine organizat. A fost o ediţie care ne-a surprins şi pe noi ca urmare a numărului mare de participanţi. Noi sîntem în pregătire din 2007, iar echipa este formată din foşti judoka de performanţă ai Piteştiului. Facem sport fără nici un avantaj material, pentru că vrem să avem o condiţile fizică cît mai bună. Vreau să mulţumesc pe această cale doamnei decan de la IEFS Piteşti, Liliana Mihăilescu, şi domnului rector Ionel Didea că ne lasă să ne pregătim în sala de judo a Universităţii din Piteşti“.

Stănică Olteanu, cel mai tehnic sportiv

Stănică Olteanu, cel mai tehnic judoka al turneului, vrea să fie în top mulţi ani de acum înainte, deşi a avut multe probleme medicale: „La acest concurs, am luptat cu sportivi foarte buni ce erau mult mai tineri decît mine. Am reuşit să cîştig 7 meciuri prin Ipon. Mă aşteptam să cîştig, întrucît am un palmares destul de bogat. Am ieşit vicecampion european de tineret în 1987, campion mondial în 1991, la CM ale Poliţiei, medaliat cu bronz la CE de Veterani de la Praga din 2008, medaliat tot cu bronz la CM de Veterani din 2011, de la Budapesta, şi locul 3 la  Europenele de Veterani din 2012, de la Viena. Am 47 de ani şi patru operaţii de ruptură de claviculă, am avut umărul sărit şi o operaţie la picior. Pasiunea este prea mare ca să abandonez acest sport. În 2014, vom merge la CE din Ucraina şi la CM de la Barcelona. Îmi doresc foarte mult să ieşim campioni“.

Facebook
Facebook
Instagram