PROFESORI DIN 9 ŢĂRI ÎN VIZITĂ DE LUCRU LA ŞCOALA “MIRCEA CEL BĂTRÂN”

  • Argeşul, 21.11.2013

    Şcoala Mircea cel Bătrân, bucuroasă de oaspeţi europeni

Şcoala Mircea cel Bătrân, bucuroasă de oaspeţi europeni

Şcoala Gimnazială “Mircea cel Bătrân” Piteşti şi-a deschis poarta către comunitatea europeană, fiind partenera unui Proiect Multilateral Comenius susţinut financiar de Comisia Europeană, ce a primit încrederea a zece Agenţii Naţionale din România, Franţa, Italia, Austria, Turcia, Polonia, Grecia, Spania, Bulgaria şi Lituania.

Ştiinţa are un limbaj comun în lumea întreagă

Startul oficial al acestui proiect (care studiază apa din perspectiva fizicii şi chimiei) a fost dat, ieri, în prezenţa reprezentanţilor Primăriei Piteşti, Inspectoratului Judeţean Argeş, Liceului Tehnologic “Dacia” şi, nu în ultimul rând, al elevilor, profesorilor şi comunităţii de părinţi. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu emoţie de directorul Dragoş Dinculescu şi au primit felicitări şi semne de carte confecţionate manual de şcolari. Gazdele au promovat artistic tradiţiile locale, iar prin intermediul machetelor, desenelor şi poveştilor au prezentat câteva modalităţi de analiză şi utilizare ale apei. Iar pentru ca elevii să conştientizeze că ştiinţa are un limbaj comun în lumea întreagă, în orarul… european a fost trecută o lecţie demonstrativă de fizică predată de profesorul Emil Necuţă în… limba franceză (“La loi d’Archimčde”), precum şi o lecţie de pictură pe… apă.

Cât priveşte partea practică, la şcoala din Piteşti se vor face şi analize de apă, mostrele fiind prelevate din râul Argeş, de la izvorul de lângă şcoală şi de la robinet. Astăzi şi mâine vor fi vizitate, în scop documentar, staţia de epurare de la Colibaşi şi Barajul Vidraru. Activităţile vor continua cu o dezbatere a directorilor de şcoli din cele 10 ţări partenere, discuţiile vizând diferenţele dintre sistemele de învăţământ, iar vizita de la Piteşti se va încheia cu o seară cultural-artistică.

În calitate de coordonator european al proiectului, profesoara Ramona Iordache ne-a spus că, timp de doi ani, şcolile din cele 10 ţări partenere vor promova, pe mai multe căi, ştiinţele: elevii vor fi încurajaţi să creeze materiale didactice, să înveţe limbile străine şi să lucreze în echipă, va fi favorizată latura experimentală, iar formarea cadrelor didactice va fi şi ea pusă în prim-plan. În baza parteneriatului, elevii şi profesorii de la Şcoala “Mircea cel Bătrân” vor întoarce vizita în unităţile de învăţământ din ţările partenere de proiect.

Facebook
Facebook
Instagram