19 aprilie 2024
Revista Presei

Mihai Petre a jurizat la fel de dur ca la „Dansez pentru tine”? A fost arbitru la Cupa Argessis

  • Ziarul Argeşenilor, 11.11.2013

S-a încheiat concursul naţional de dans sportiv „Cupa Argessis”, aflat la cea de-a VI-a ediţie. Mihai Petre, care a fost de altfel invitat special al evenimentului, acesta arbitrând la Galele Finale, s-a arătat încântat de modul cum a fost organizat concursul naţional de dans, bucurându-se de atmosfera creată şi de prezentările impecabile ale multora dintre participanţi.IMG_20131110_194725

Dacă la „Dansez pentru tine” Mihai Petre se lasă influenţat mai mult de impresia artistică şi îşi expune punctul de vedere, criticând adesea pe alocuri, aici vedeta a fost atent la tehnica precisă, sau nu, a participanţilor şi a punctat pe foaie, neavând însă ocazia să îşi exprime punctul de vedere în mod oral.IMG_20131110_202354

„Dau mai puţină socoteală alegerii mele, aici în concurs, spre deosebire de Dansez pentru tine”, a spus Mihai Petre în câteva cuvinte ce înseamnă să arbitrezi „Cupa Argessis” şi ce înseamnă să jurizezi show-ul televizat.IMG_20131110_202945

Primul concurs la care a participat Mihai Petre era unul internaţional, ce avea loc în Moldova, însă nu a reuşit să obţină niciun premiu. Îşi aminteşte însă cu plăcere primul premiu pe care l-a obţinut: „Aveam 14 ani când am câştigat primul premiu şi eram la un campionat naţional de dans”.IMG_20131110_194819

Sari la conținut