Jazz in Clasic, primul concert al Filarmonicii Pitesti din 2014

  • ProArgeş, 13.01.2014

Filarmonica Piteşti organizează joi, 16 ianuarie,  de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor Piteşti, un concert simfonic cu totul special, avându-l în prim-plan pe pianistul şi compozitorul german de origine rusă André Parfenov. Astfel va debuta cea de a VII-a stagiune a Filarmonicii Pitești.
În prima parte, vor fi intrepretate, în primă audiţie în România, într-un crescendo instrumental, creaţii ale compozitorului Parfenov – ,,Răspuns lui Beethoven’’ pentru pian solo, ,,Omagiu lui Sergei Prokofiev” pentru vioară şi pian şi ,,Mărire şi decădere” (la aceste două lucrări va fi alături de violonista Iuliana Münch), Uvertura ,,Zarzuella’’ pentru orchestră, Suita din Baletul ,,Verlorene Kinder” pentru orchestră (cu o surpriză, premieră la Filarmonica Piteşti, artiştilor instrumentişti alăturându-li-se pe scenă balerinul Jorge Arturo Martinez, care va face coregrafie live).
În partea a doua, program G. Gershwin: ,,Rhapsody in Blue’’ (solist  A. Parfenov) şi  ,,An American in Paris’’. Orchestra simfonică a instituţiei şi cei doi solişti se vor afla sub bagheta cunoscutului nostru prim-dirijor Tiberiu Oprea, cu un palmares deosebit, unul dintre cei puţini care au pus umărul la înfiinţarea Filarmonicii Piteşti.
Pianistul german de origine rusă André Parfenov a absolvit Conservatorul Ceaikovski din Moscova.  Apoi şi-a continuat studiile universitare la Folkwang-Hochschule din Essen, la clasa profesorului Boris Bloch, unde a terminat în 1997 cu magna cum laude. În 1998 a urmat cursurile de perfecţionare ale aceeaşi universităţi din Essen şi a câştigat diploma la unul dintre cele mai importante concursuri pianistice din Germania, Wartburgklavierwettbewerb. După finalizarea studiilor, André Parfenov a fost angajat ca solist al teatrului din Krefeld Moenchengladbach. La teatrul din Krefeld Moenchengladbach, André Parfenov este un factotum, solist, conducător muzical, aranjor şi coordonator al diferitelor proiecte. A concertat în Germania, Rusia, Franţa şi Italia şi a înregistrat pentru radio şi televiziune. Publicul piteştean l-a întâlnit prima dată pe pianistul André Parfenov în concertul din 20 mai 2010, interpretând cu eleganţă,  forţă şi rafinament Concertul nr.3 de Rahmaninov, unul dintre cele mai „imposibile” concerte din repertoriul standard pianistic.
Iuliana Münch, născută la Târgovişte, în prezent violonistă a Neue Philharmonie Westfalen din landul Renania de Nord-Westfalia, a studiat la Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu”din Bucureşti, după care, în Germania,  ,,Hochschule für Musik” din Köln cu maestrul  Charles-Andre Linale. Din 2009  este  partenera de muzică de cameră în ,,Parfenov Duo” a lui André Parfenov, cu care concertează în toată Germania şi Europa, cântând  toate lucrările scrise de compozitorul Parfenov, în primă audiţie.
Balerinul )totodată, este şi baritone) Jorge Arturo Martinez este din Statele Unite Mexicane, a studiat la Şcoala Naţională de Muzică din Ciudad de Mexico şi a performat, până în 2008, la Teatrul Naţional Liric din Havana, Cuba. În Germania a studiat la Hamburg şi este solistul ansamblului de balet al Teatrului Krefeld Mönchengladbach, coleg cu maestrul Parfenov. Este pentru prima oară pe o scenă din România.

Facebook
Facebook
Instagram