Ea este cea mai sexy actriţă de la Davila! Ramona Olteanu, sâmbătă în Edith Piaf
-
Ziarul Argeşenilor, 12.12.2013
Sâmbătă o veţi putea vedea pe scena Teatrului Alexandru Davila din Piteşti pe cea care a obţinut premiul cel mare pentru cea mai bună actriţă într-un rol feminin, în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio de anul acesta.
Ramona Olteanu este printre cele mai tinere actriţe de la Davila şi a reuşit să obţină premiul pentru cel mai bun rol feminin jucat. Frumoasa blondă este şi cântăreaţă, dar şi actriţă, aceasta jucând şi în seriale pe televiziunile naţionale.
De data aceasta va apărea sâmbătă, de la ora 18.00, în piesa „Edith Piaf. În vârtejul norocului”, în Sala Studio „Liviu Ciulei” de la Teatrul Davila, în spectacolul în care de altfel s-a şi făcut remarcată în faţa juriului străin al Festivalului Internaţional.
Frumoasa blondă joacă rolul principal, acompaniată fiind la pian de Vicenţiu Perniu. Spectacolul este jucat în regia lui Matei Varodi şi scenografia Miruna Varodi, unde sunt surprinse momentele cele mai importante din viaţa celebrei cântăreţe. Este un monolog muzical şi teatral ce redă povestea inegalabilei Edith Piaf, însă într-un mod inedit.
Ideea scenariului are la bază cartea autobiografică „Au bal de la chance”, ce a apărut în traducerea românească în 1966, la Editura Muzicală.