Copiii vor putea lucra cu plată în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modelling
estiri.ro, 04.02.2015
Copiii vor putea lucra cu plată în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modelling, în baza unor convenţii între organizator şi părinţi sau reprezentantul legal al copilului sau direct cu copilul dacă acesta a împlinit 14 ani, cu acordul prealabil al părintelui, prevede o hotărâre aprobată de Guvern, potrivit Mediafax.
“Activităţile remunerate pot fi prestate de copii în calitate de actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, la teatru, operă, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, alte concursuri sau activităţi de scenă, dar şi la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio şi televiziune, cu sau fără scopuri publicitare. Copiii mai pot presta activităţi de figurant sau model la şedinţe foto, cu sau fără scopuri publicitare, figurant sau model la prezentări de modă şi sportiv profesionist în sportul de performanţă.”, precizează Mediafax.
Agenția de știri anunță că activităţile prestate de copil se vor derula cu respectarea mai multor condiţii: să nu fie munci periculoase pentru copii, să se desfăşoare între anumite intervale orare ale zilei, în funcţie de vârsta copilului, durata activităţii prestată să nu depăşească un anumit număr de ore săptămânal şi zilnic, în funcţie de vârsta copilului, iar aceste activităţi să fie însoţite de pauze.
„Pe durata prestării activităţilor copilul trebuie să fie însoţit de un adult, care poate fi unul dintre părinţi/reprezentantul legal ori o persoană desemnată de părinţi/reprezentantul legal al copilului, faţă de care copilul a dezvoltat o relaţie de ataşament sau o persoană desemnată de organizator şi agreată de comun acord cu părinţii/reprezentantul legal al acestuia.
(…) Prestarea de către copii a activităţilor menţionate este condiţionată de informarea prealabilă a serviciul public de asistenţă socială, prin depunerea unei note de informare înainte de începerea efectivă a activităţii. Aceasta trebuie depusă de către părinţi/reprezentantul legal al copilului la serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul copilului, cu o serie de documente.”, informează Mediafax.