ADRIAN CIOROIANU, ÎN PITEȘTI: „M-AM SĂTURAT DE CEI CARE VORBESC URÂT DESPRE ROMÂNIA!”
-
ePitești, 3.04.2014
Istoricul Adrian Cioroianu a fost prezent astăzi în Pitești. La Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu”, într-o sală plină ochi, Cioroianu, fost ministru de Externe, și-a lansat cartea „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”.
Lucrarea, care trebuie să fie în casa tuturor românilor, după cum a spus Octavian Sachelarie, directorul bibliotecii, cuprinde aproape 100 de poveşti adevărate din trecutul țării noastre. „Această carte este plecată dintr-un sentiment de saturaţie pe care îl am la adresa celor care vorbesc foarte urât despre România. Sunt sătul! M-am săturat de cei care spun că în România s-au adunat toate relele posibile, că acest neam nu are nicio ieşire, că totdeauna a fost în coada Europei şi că va rămâne la infinit.”, a afirmat Adrian Cioroianu. „Istoria României nu e plină numai de pete negre, de trădări, de laşităţi, nici pe departe! Avem clipe minunate în istoria noastră şi despre unele dintre ele vorbesc în carte.”, a adăugat istoricul. Din partea gazdelor Adrian Cioroianu a primit cadou lucrarea „Argeşul şi Muscelul, spaţii istorice ale românismului”.
La eveniment au participat și Ionel Didea – rectorul Universităţii Pitești, Constantin Bărbulescu – decanul Facultăţii de Istorie a Universității, Constantin Polexe – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean și Dumitru Tudosiu – inspector școlar general adjunct al județului. Amintim că Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti.