29 septembrie 2023
Ştiri

Rezultate Cupa Argessis, Editia aVI-a

S-a încheiat concursul naţional de dans sportiv „Cupa Argessis”, aflat la cea de-a VI-a ediţie. Mihai Petre, care a fost de altfel invitat special al evenimentului, acesta arbitrând la Galele Finale, s-a arătat încântat de modul cum a fost organizat concursul naţional de dans, bucurându-se de atmosfera creată şi de prezentările impecabile ale multora dintre participanţi.IMG_20131110_194725

Dacă la „Dansez pentru tine” Mihai Petre se lasă influenţat mai mult de impresia artistică şi îşi expune punctul de vedere, criticând adesea pe alocuri, aici vedeta a fost atent la tehnica precisă, sau nu, a participanţilor şi a punctat pe foaie, neavând însă ocazia să îşi exprime punctul de vedere în mod oral.IMG_20131110_202354

„Dau mai puţină socoteală alegerii mele, aici în concurs, spre deosebire de Dansez pentru tine”, a spus Mihai Petre în câteva cuvinte ce înseamnă să arbitrezi „Cupa Argessis” şi ce înseamnă să jurizezi show-ul televizat.IMG_20131110_202945

Primul concurs la care a participat Mihai Petre era unul internaţional, ce avea loc în Moldova, însă nu a reuşit să obţină niciun premiu. Îşi aminteşte însă cu plăcere primul premiu pe care l-a obţinut: „Aveam 14 ani când am câştigat primul premiu şi eram la un campionat naţional de dans”.

 

Rezultate Cupa Argessis, Editia a VI-a:

CLASA D 12-13 ANI
CLASA D 14-15 ANI
CLASA D 6-11 ANI
CLASA D LA 16-35 ANI
CLASA D ST.16-35 ANI
CLASA E 12-13 ANI
CLASA E 14-15 ANI
CLASA E 6-11 ANI
CLASA E LA 16-35 ANI
CLASA E ST.16-35 ANI
HOBBY 10-11 ANI
HOBBY 10-11 ANI
HOBBY 12-15 ANI
HOBBY 12-15 ANI
HOBBY 6-9 ANI
OPEN BASIC LA 12-15 ANI
OPEN BASIC LA 16-35 ANI
OPEN BASIC ST 12-15 ANI
OPEN BASIC ST 16-35 ANI
OPEN LA 12-13 ANI
OPEN LA 14-15 ANI
OPEN LA 16-18 ANI
OPEN LA(4d) 6-11 ANI
OPEN ST.(4d) 6-11 ANI
OPEN ST.12-13 ANI
OPEN ST.14-15 ANI

 

Clip video concurs :

 

Pentru mai multe informatii, accesati pagina oficiala a  Clubului de Dans Sportiv StarFix

 

 

Sari la conținut