5 decembrie 2023
Ştiri

A început programul Tabere Studenţeşti 2013

Mii de tineri, la mare şi la munte

Direcţia Studenţi a Ministerului Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu casele studenţilor, organizează programul naţional Tabere Studenţeşti 2013. Programul se desfăşoară între 15 iulie – 28 august şi oferă 6.000 de locuri pentru studenţi, la mare şi la munte, oferindu-se gratuit cazare şi masă în hoteluri de două şi trei stele. 

„Beneficiarii proiectului sînt stu­denţi şi masteranzi cu rezultate deo­sebite la învăţătură în anul şcolar încheiat, dar şi cei ce reprezintă ca­zuri sociale. O categorie spe­cia­lă de beneficiari o reprezintă volun­tarii din cadrul caselor studenţilor, ce sînt recompensaţi pentru activitatea lor pe 2012, dar care vor susţine şi spectacole sau vor de­rula acţiuni ecologice, jocuri de pla­jă ori alte activităţi de promovare a vo­luntariatului activ în rîndul tinerilor, ca alternativă la petrecerea timpu­lui liber în faţa calculatorului sau în anturaje cu risc de marginalizare socială. Casa Studenţilor din Piteşti va organiza comandamentele studenţeşti pentru Universitatea Piteşti, Universitatea Tîrgovişte, dar şi pentru facultăţile Muzică, Educaţie Fizică şi Agronomie din cadrul Universităţii Bucureşti“, ne-a spus Cristian Meleşteu, director Di­recţia Programe şi Activităţi Stu­denţi – MTS.

Sursa: A.Roşu – www.curier.ro

csmare

Sari la conținut