5 decembrie, Ziua Internațională dedicată voluntarilor
Casa de Cultură a Studenților Pitești a organizat ieri, pe 5 decembrie, de Ziua Internațională a Voluntarilor Națiunilor Unite la Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale, Pitești, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Copilului Argeș, un spectacol dedicat copiilor din centru. Partenerii noștri Clubul de Dans Sportiv STARFIX și Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale, Pitești, ne-au sprijinit în bunul decurs al acțiunii.
Pentru a marca ”Ziua Internațională a Voluntarilor Națiunilor” anul acesta am apelat la partenerii noștri de suflet și la prieteni pentru a realiza un eveniment în beneficiul celor 50 de copii ai complexului. Cei de la STARFIX au venit cu un spectacol în care au angrenat și voluntarii CCS Pitești, costumându-i în mascote și aducând o prințesă din povești pentru a le modela copiilor baloane. Totodată, momentul muzical realizat de Gabriel Ștefănescu a adus un strop de liniște după joaca cu mascotele. În finalul acțiunii toți cei prezenți au primit și câte un pachețel achiziționat din tot ce au donat prietenii și echipa CCS Pitești. ”Minunile există prin puterea credinței tale”, a fost mesajul pe care l-am scris pe cartea cu povești pe care am achiziționat-o pentru ei. Elena Pîrvu, șeful complexului, ne-a mulțumit în numele celor 50 de beneficiari (27 pe centru de zi și 23 instituționalizați). Mulțumim tuturor celor implicați în această acțiune pentru că numai datorită lor acești copii au trăit momente unice!