6 decembrie 2023
Revista Presei

Un dicţionar scris din dragoste de literatură

Iubitorii de adevăr scris au un motiv să se bucure. Ieri a fost lansat, la Muzeul Judeţean Argeş, volumul “Dicţionar subiectiv de literatură. Argeş”, de Sergiu I. Nicolaescu, apărut la Editura “Ordessos”, o lucrare ce cristalizează o muncă depusă în peste două decenii.

Sute de truditori pe câmpul literaturii argeşene şi româneşti se regăsesc în cele peste 320 de pagini ale cărţii prezentate cu respect şi căldură de prozatorul Mihail Diaconescu, cercetătorul Ilie Barangă şi profesorul Constantin Cârstoiu, în faţa unui public întinerit de studenţi ai Universităţii din Piteşti, la catedra căreia a predat autorul.

Amfitrionul evenimentului editorial a fost Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Judeţean, dicţionarul apărând în condiţii grafice deosebite în atelierul tipografic al instituţiei.

“Iubito, nu mai suntem tineri,/ Iar de căutăm în calendar,/La tine-i joi, la mine-i vineri/Ai părul nins, am părul rar.” Cu aceste patru versuri şi-a început discursul Sergiu I. Nicolaescu, declaraţia de dragoste fiind făcută de autor literaturii, arta pe care a iubit-o cel mai mult şi pentru care a făcut multe sacrificii.

 “Judecăţile făcute asupra personalităţilor din dicţionar au fost cumva nuanţate prin faptul că pe majoritatea scriitorilor contemporani i-am cunoscut personal. Am fost cu ei la cârciumă, la întâlniri culturale, le-am ascultat păsul… Unii dintre ei m-au reclamat pe la n+1 instituţii, dar eu nu am ridicat niciodată o obiecţie, nu le-am zis nici măcar dă-te mai încolo… Din contră, eu i-am admirat şi i-am stimat pe aceşti oameni… Fără nicio ranchiună am judecat opera, nu omul. Dacă aş fi judecat omul, ar fi trebuit să fac un masacru, dar nu am răutatea necesară în mine ca să pot face acest lucru…”, a spus Sergiu I. Nicolaescu.

Sari la conținut