Sportul minţii, predat în Argeş. Şahul, inclus în orare.

•  Curierul Zilei, 13.11.2013

Şi în şcolile Capitalei, predarea e coordonată de un piteştean

În învăţămîntul preuniversitar, şahul a că­pă­tat deja statutul de materie opţională. Mul­te şcoli din ţară încearcă să-l trateze ca atare, deşi profesorii de sport nu sînt spe­c­ializaţi în acest domeniu, nu pot fi coor­donaţi de inspectorate, iar singurul ma­nual agreat de minister e puţin cunos­cut. La Bucureşti, coordonator al dome­ni­u­lui, în cadrul unui proiect iniţiat de Primă­rie, este un piteştean – maestrul interna­ţio­nal Viorel Crăciuneanu. În Argeş, noua ma­terie se predă doar la Zinca Golescu şi la Miceşti.

Fost campion naţional la şah prin corespondenţă, Viorel Cră­ciu­nea­nu centralizează la nivel de Ca­­pitală rezultatele proiectului Clu­­­bu­­lui Sportiv Municipal Bucu­reşti (în parteneriat cu Ministerul E­du­ca­ţiei), „Educaţie prin sport – cam­pion şi sănătos“, coordonînd, pe un sector, toate ramurile: pe lîn­gă şah, proiectul cuprinde şi a­tle­tism, baschet, handbal, moto­ci­clism, rugby, volei şi sporturi de contact. Se vor desfăşura întreceri în sis­tem campionat sau pe etape, pe şcoli, sectoare şi municipiu. „De­o­camdată, am identificat şco­li­le par­­­­­­­ticipante, profesorii coor­do­na­tori şi copiii invitaţi la selecţii. La orele de şah, cei mai mulţi elevi sînt la iniţiere, învaţă să mute pie­sele – în afară de cei care au un pă­­­­rinte sau un bunic jucător. S-au oferit cei care pot preda, iar noi am văzut dacă au habar sau nu. A a­părut şi un Ghid pentru învă­ţa­rea jocului de şah, scris de un maestru FIDE recunoscut de mi­nis­ter, Ma­rius Ceteraş, în 2012, pe baza că­ruia trebuie să predea a­ceastă dis­­ciplină, timp de 6-8 luni, de că­tre profesorii de Edu­caţie Fi­zică şi Sport. În Bucureşti sînt 49 şcoli, u­nele şi cu două cla­se, unde se pre­­­dă. Cred că va prinde foarte bi­ne la vîrsta copiilor, şi pe cei foar­te buni îi vom le­gitima: vin la mi­ne şi îi antrenez eu, le dau cărţi mai so­fisticate“. Prin proiect, se achi­zi­ţionează şi ta­blele, şi pie­sele, care rămîn la dispoziţia şcolii – la ce­le­lal­­te spor­turi se dau echi­pa­men­te­le cores­punzătoare: mă­nuşi etc. În ţară există şcoli unde pre­da­rea şa­hului are tradiţie. De pil­dă, la Şcoa­­la B.P. Haşdeu, din Iaşi, se predă încă din 1986, cu o în­tre­ru­pe­­re după Revoluţie şi re­luarea ac­­­ti­vi­tăţii din 2000. Poate nu întîm­plă­tor, această unitate de învăţă­mînt, unde aproxi­mativ 600 de co­pii din clasele I-VIII fac şah, cu no­te şi catalog, a fost declarată în 2007 drept şcoala cu cele mai bu­ne rezultate la învă­ţă­tură. Răs­pîn­direa acestei ramuri în rîndul co­pi­i­lor a făcut şi ca Fe­de­raţia Ro­mâ­nă de Şah să ajungă a 4-a Fe­de­ra­ţie ca număr de spor­ti­vi le­gi­ti­maţi.

Sportul scutiţilor

Prefectura Argeş organizează şi ea o campanie ase­mă­nă­toare („Intră în joc, cîştigă-ţi sănătatea!“), dar numai pe handbal, baschet şi volei –  s-au lansat recent în competiţie sute de echipe şcolare, iar pre­fectul e convins că programul de la Bucureşti e inspirat după cel de la Argeş, pornit mai devreme. Cristian Soare promite că va „lua în calcul“ in­clu­de­rea şahului şi în competiţiile noastre judeţene. Simona Teo­do­res­cu, ins­pector de specialitate pentru educaţie fizică şi sport în cadrul ISJ Ar­geş, ne-a explicat că „programul Prefecturii a pornit de la numărul mare de scutiţi medical, de la pericolul de obezitate şi nevoia de mişcare, aşa că au fost alese handbalul, voleiul şi baschetul cele mai accesibile spor­turi, care oricum se practică şi fac parte din programă“. Şahul ca dis­ciplină se poate adauga la cele două ore de educaţie fizică cu­prin­se în trunchiul comun la şcoală – la liceu, una singură. În două unităţi de învăţămînt din judeţ chiar se predă această materie opţională: Co­legiul Zinca Golescu şi Şcoala Miceşti. „Avem competiţii de şah, pentru fete şi băieţi, în cadrul Olimpiadelor Naţionale ale Sportului Şco­lar, la nivel gimnazial şi liceal. Şi mai este şi o altă competiţie naţională de şah, Eli­sa­beta Po­lihroniade, desfăşurată în par­te­ne­riat între Ministerul Educaţiei, Mi­nis­terul Ti­ne­re­tului şi Sportului, Clubul de Şah Eli­sa­beta Poli­hro­ni­ade şi Fe­de­raţia Ro­mână de Şah. Deci deja avem două competiţii, a­dică mai mult decît la baschet, de pildă“, ob­ser­vă ins­pectorul, care re­cu­noaş­te pro­ble­ma supra­ve­gherii şi eva­luă­rii profesorilor pe a­ceastă spe­cia­litate: „Dvs. ştiţi şah? Cît de cît? Aşa şi noi! Nu ni s-a predat această disciplină la facultate“. Ins­pec­torul general adjunct, Du­mitru Tu­do­so­iu, şi el profesor de sport la Co­le­giul Bră­ti­a­nu, nu ve­de însă un impe­di­ment în asta. „Chiar fără pre­gă­ti­re, mie îmi place şahul, şi pe cei scutiţi me­di­cal îi pun la şah – nu poţi să-l laşi pe elev în ves­tiar, că nu-l ai sub supraveghere -, iar feed-back-ul este că ei îmi spun acum Mai daţi-ne şi nouă cu­tia de şah! A­vem 20 de cutii, luate pe a­so­ciaţia creată la nivelul şco­lii, pentru care nu poţi să nu găseşti un minimum de bani, din spon­so­ri­zări“. „Şi mie, la clasa a cin­cea, elevii îmi spun la fel: Daţi-mi şi mie şa­hul!“, con­firmă Simona Te­o­­dorescu.

„Îi învăţ să joace şi ei mă înving“

Aurel Valentin Bădiţă, profesor de Educaţie Fi­zică (şi director adjunct) la Colegiul Zinca Go­les­cu, se mîndreşte cu rezultatele obţinute de la con­cur­surile de şah pentru elevi.

 Cîţi elevi şahişti aveţi şi cum e privită această ma­terie?

– Am 20-25 elevi, din care vreo 8 de la clasa opţională, de la XI-a, iar restul, împărţiţi. Sînt şi fete, şi băieţi. Fetele joacă de la egal la egal cu băieţii. Am început, acum 5-6 ani, cu cei mici, care fac două ore de sport: cîte o jumătate de oră de­dicată şahului. Acceptă, în general. Totul pleacă de la simpla curiozitate. Ulterior, cine are note bune la carte are şi în zona asta, oricum, dăm note mari, pentru că totul se face cu plăcere. Avem apoi competiţii interne, de 2-3 ori pe semestru, de zilele mai importante: 1 decembrie, 24 ianuarie.

Aveţi şi elevi capabili de performanţă?

– Unul din motivele pentru care avem această materie e că, acum 4 ani, un elev de-al nostru dintr-a XII-a, Cornelius Stuparu, a ieşit pe locul 4 în ţară la Olimpiada Şcolară – iar acolo a jucat cu alţii care aveau categorii. El mai studia şi în particular, pe calculator, dar n-are categorii. Acum 5 ani, tot un elev de-al nostru a cîştigat Cupa Jules Vernes (or­ga­nizată de Direcţia de Tineret şi Sport). Ca să nu spunem că, acum 10 ani, elevul nostru, Mircea Pîrligras, a participat la… Campionatul Mondial din Bra­zilia. Pe la concursuri, vedem copii obişnuiţi să noteze mutările, ca pro­fesioniştii. Ai noştri nu sînt în cluburi. Deşi am avut acum cîţiva ani pe altul care era la nivel de 2-3 pe judeţ. Am şi acum o fată de-a 6-a, chiar mai bună – a şi făcut şah în familie, şi are note de 10, ceea ce nu e uşor la Zinca Golescu, unde fiecare profesor încearcă să scoată ce e mai bun din elevi. Ar trebui să fie mai multe competiţii, pe clasele I-IV, V-VIII, pe liceu, în afară de clasa a VIII-a, cînd ei se gîndesc doar la examen. Cei mai buni pot să fie luaţi în vedere şi de profesionişti. Dacă un profesionist ar veni la mine, i-aş da liniştit 2-3 elevi.

Cum v-a venit ideea să începeţi?

– În 1994, cînd am venit aici, era o problemă cu numărul mare de scutiri de la Educaţia Fizică. Eu avusesem la Melineşti, lîngă Craiova, un elev cu handicap, care era foarte bun la şah. Dar nu e ceva doar pentru cei cu handicap: tuturor celor cu scutiri le propunem şah sau tenis de masă. Anul trecut au mai fost 130 scutiţi, din 1.330, iar anul ăsta au scă­zut la 40 pe un semestru. Trebuie să vină de plăcere la sport, iar în curînd vom face nişte modernizări cu care sper să reducem scutirile la 0,02%. Iar anul ăsta, cînd mai mulţi dintr-o clasă au vrut să ia opţional Educaţia Fizică, trebuia să iau toată clasa. Pentru unii din ei am propus deci şah şi tenis de masă. La noi a mai avut un rol şi faptul că l-am avut pe fostul director (acum, la Brătianu), Silviu Nenciulescu, jucător de şah prin co­respondenţă la nivel înalt. Mai avem şi alţi profesori de ma­te­matică şi română, care joacă.

Aplicaţi „Ghidul“ maestrului Ceteraş? Vă coordonează cineva?

– Uitaţi cum se obţin opţionalele: fiecare cadru didactic propune în Consiliul de Administraţie tematica pentru materiile opţionale, iar elevii optează, de pildă, pentru „Edu­ca­ţie Fizică“. Fac programa, o duc a­vi­zată la ISJ, o copie rămîne la ei, alta la mine. Ăsta e controlul. N-am acel Ghid de care spuneţi, iar în fa­cul­tate am făcut specializare pe bas­chet şi handbal. Mai ţin le­gă­tura cu cîţiva jucători mai buni ca mine, dar sînt la nivel de a­ma­tor. Cred că rolul cadrului didactic e doar să-l canalizeze pe elev, şi apoi acesta, cu cît îşi depăşeşte profesorul, e cu atît mai bine. Noi, profesorii, facem atîtea cursuri, ne perfecţionăm pe atîtea chestii. Ca director, m-am perfecţionat şi în con­ducere economică, nu doar pro­fe­­sio­nal. Cred că e nevoie de aşa ceva şi pe şah.

Aţi găsit bani să cumpăraţi pie­se?

– Trebuie să şi te descurci puţin cu fondurile. Avem 10 cu­tii, plus cî­teva ceasuri – la a­ces­tea stăm mai prost. Oricum, ini­ţial, scopul e să-i învăţăm pe copii să facă mu­tări curate şi să nu tragă de timp. Doar de la un anumit nivel încolo, con­tea­ză şi ceasul.