Dans, muzică, concursuri, deplasări la Parlament…Acţiuni menite să distreze studenţii!
Getting your Trinity Audio player ready...
|
-
Ziarul Argeșenilor, 1.07.2014
Casa de Cultură a Studenţilor din Piteşti organizează în perioada următoare mai multe acţiuni dedicate tinerilor şi studenţilor, iar acestea sunt fie culturale, fie menite să distreze prin dans şi muzică ori diferite alte jocuri. Daniel Ionescu, directorul CCS Piteşti, a transmis care este calendarul acţiunilor din această vară:
# Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti organizează în luna iulie cursul de pregătire non-formală “O zi în parlament”. Studenţii se vor înscrie printr-o scrisoare de intenţie la secretariatul CCS Piteşti. Studenţii participanţi vor fi informaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora ca şi cetăţeni, la creşterea numărului de voluntari ce participă activ la viaţa comunităţii, şi vor participa la un tur ce implică vizionarea pieselor de artă expuse la Palatul Parlamentului. Înscrierile se fac până la data de 4 iulie.
# Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti organizează în lunile iunie-iulie anul curent, concursul de cultură generală Pub-Quiz. Aceast concurs se adresează studenţilor din cadrul centrului universitar Piteşti, aceştia putându-se înscrie depunând o scrisoare de intenţie la secretariatul CCS Piteşti sau pe adresa de e-mail css.pitesti@mts.ro. Înscrierile se fac până la data de 2 iulie.
# Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti organizează în luna iulie 2014, “Reuniunea Cenaclurilor Literare”. Aceasta este o activitate cu tradiţie a CCS Piteşti, ajungând la ediţia 20. Vor participa reprezentanţi ai tuturor cenaclurilor literare studenţeşti din ţară, unde se vor dezbate teme literate şi va fi organizată o seară de lectură cu creaţiile proprii ale participanţilor.
# Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti organizează în perioada iunie-iulie 2014, cursul numit “Student Career”. Acest curs este deschis tuturor studenţilor din cadrul centrului universitar Piteşti, având ca scop dezvoltarea personală a studenţilor şi facilitarea accesului acestora pe piaţa muncii prin sporirea competenţelor profesionale şi desfăşurarea unui curs de Manager de Proiect, acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări. Înscrierile se fac până la data de 2.07.2014. Toţi participanţii vor primi o diplomă de participare certificată ANC.
# Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti organizează în luna iunie anul curent, tabăra tematică “Dans – Sănătate prin Dans”. Această tabără se adresează studenţilor din cadrul centrului universitar Piteşti, aceştia putându-se înscrie depunând o scrisoare de intenţie la secretariatul CCS Piteşti sau pe adresa de e-mail.
# Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti organizează Spectacolul “Toată lumea râde, cântă şi dansează”. Acest spectacol va fi susţinut în mod gratuit de către CCS Piteşti, având ca public ţintă studenţi şi tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani. Înscrierile se fac până la data de 3 iulie.