Daniel Ionescu îşi doreşte un card pentru studenţi pentru ca aceştia să aibă reduceri în tot judeţul
Şeful Casei de Cultură a Studenţilor Piteşti, Daniel Ionescu, îşi doreşte un card pentru tineri şi studenţi prin intermediul căruia aceştia să aibă reduceri consistente, pe toată suprafaţa judeţului nostru, la concerte, piese de teatru,
cursuri sportive, pregătiri profesionale, muzee, dar şi la papetării, xeroxuri, etc. „Am depus 3 cereri de finanţare pentru proiecte culturale la Fondul Cultural Naţional. Mă refer la un Colocviu literar, la un spectacol integrat având principala temă păstrarea tradiţiilor culturale şi la un complex de manifestări având arta fotografică drept principal scop. Lor li se vor adăuga manifestările de tradiţie ale Casei Studentului, pe care sperăm să le derulăm la un nivel mai ridicat decât în anii precedenţi.“, ne-a mai explicat directorul CCS Piteşti, care şi-a exprimat însă nemulţumirea pentru faptul că instituţia este disproporţionată din punct de vedere al resurselor umane, având trei referenţi de specialitate şi şase persoane implicate în activitatea tehnică. „Mi-aş dori pe viitor ca numărul referenţilor culturali să crească, iar odată cu el şi calitatea actului cultural prestat de instituţia noastră.“, a mai spus Ionescu.
Dorina Duruinu – Ziarul Top